Ministerul Apărării informează că dronele rusești care au atacat Ucraina nu au intrat în spațiul național

Aeronave F-16. FOTO SMFN

Ministerul Apărării Naționale a informat că dronele rusești care au atacat Ucraina, miercuri, nu au intrat în spațiul național.

Potrivit Ministerului Apărării, miercuri, 2 octombrie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.

„Ca urmare a detectării unor grupuri de drone care se îndreptau către spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea spațiului aerian al României, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Galați, fiind transmise, la ora 2.41, mesaje RO-Alert.

Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole din serviciul de luptă Poliție Aeriană Extinsă au decolat, în jurul orei 00.50, din Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, în jurul orei 02.40, din Baza 86 Aeriană Borcea au decolat și două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române. Aeronavele spaniole și-au încheiat misiunea în jurul orei 03.00, iar cele ale Forțelor Aeriene Române, în jurul orei 05.00.

Pe parcursul acestui interval orar, sistemul de supraveghere radar al României nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian național a dronelor implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene.

MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ministerul Apărării Naționale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional” – Ministerul Apărării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*