Măsuri sporite de protecție în Isaccea, Frecăței, Mahmudia, Niculițel și Ostrov pe fondul creșterii cazurilor de coronavirus

Pe fondul înregistrării unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 1,5 cazuri la 1.000 locuitori, începând de marți, 17 noiembrie, la nivelul localităților Isaccea, Frecăței, Mahmudia, Niculițel și Ostrov, se instituie o serie de măsuri pentru diminuarea impactului riscului.

Astfel:

  1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului;
  2. Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
  3. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00;
  4. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;
  5. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct.(3) şi (4) este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  6. Operatorii economici prevăzuți la pct.(3) şi (4) vor respecta obligațiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr.1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor;
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului.

Măsurile dispuse la art.1se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Totodată, în urma analizei datelor epidemiologice cu privire la creșterea cazurilor confirmate cu SARS-CoV-2 la centrele rezidențiale CRRN Zebil, CRRN Babadag, CIA „Dumbrava” Babadag și CIA Babadag din județul Tulcea, începând de astăzi se instituie o serie de măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Astfel:

  • Supravegherea tuturor locațiilor menționate, timp de 14 zile, de către structurile cu atribuții pe linie de ordine și siguranță publică, cu posibilitatea prelungirii perioadei, dacă se impune;
  • Efectuarea de ture continue de 10 zile cu 10 zile a personalului medico-sanitar și testarea după 8 zile (excepție face personalul care lucrează la bucătărie, spălătorie, centrală termică, care are circuit separat și nu se intersectează cu personalul medico-sanitar și cu beneficiarii);
  • Cazarea personalului medico-sanitar aflat în repaus se va efectua la Hotel Rex din municipiul Tulcea, cu respectarea normelor sanitare;
  • Monitorizarea zilnică clinică a persoanelor se va face de către medicul de familie în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1819/2020privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătății nr. 1.513/2020pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcțiile de sănătate publică județene şi a municipiului Bucureşti, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum şi de către serviciile de ambulanță județene şi Serviciul de Ambulanță Bucureşti-Ilfov şi de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2;
  • Accesul vizitatorilor sau aparținătorilor beneficiarilor serviciilor sociale în cele patru centre rezidențiale este interzis.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*