Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, dispuse cu prilejul minivacanței de Ziua Unirii Principatelor Române

Autospecială de intervenție de capacitate mare, intrată în dotarea parcului auto al ISU Tulcea

În contextul minivacanței prilejuite de împlinirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, se acordă o atenție deosebită creșterii nivelului de siguranță împotriva eventualelor situații de urgență care pot surveni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, va monitoriza în această perioadă dinamica intervențiilor înregistrate la nivel județean iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns.

Astfel, peste 70 de pompieri, cu tehnica specifică din dotare, sunt pregătiți să intervină zilnic pentru gestionarea eficientă a solicitărilor venite din partea cetățenilor.

Pe linie preventivă, având în vedere că în perioada sezonului rece riscul de producere a incendiilor este crescut, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire a efectuat controale la mai multe obiective de interes pentru depistarea și înlăturarea potențialelor cauze de incendiu. Astfel, în prima jumătate a lunii ianuarie, la nivelul județului Tulcea, s-au efectuat 36 de controale, în timpul cărora au fost constatate 55 de deficiențe. În urma controalelor, au fost aplicat nouă amenzi în cuantum de 10.100 lei, precum 48 de avertismente.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*