Măsuri de ordine și siguranță publică dispuse de Jandarmeria Tulcea cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Unirii

Jandarm pregătit de intervenție. FOTO Jandarmeria Tulcea

Duminică, 24 ianuarie, jandarmii tulceni vor participa la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.

Jandarmii tulceni vor fi prezenți în Piața Tricolorului, din municipiul Tulcea, atât pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, cât și pentru asigurarea respectării normelor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea  răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru sănătatea participanților, cât și pentru prevenirea unor incidente, Jandarmeria Tulcea recomandă:

  • respectarea indicațiilor forțelor de ordine;
  • evitarea conflictelor și a incidentelor de orice fel;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
  • menținerea distanței fizice de minimum 1 m între participanți;
  • aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • să supravegheze în permanență copiii care îi însoțesc;
  • să sesizeze prompt organele de ordine publică prin contact direct sau prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 despre săvârșirea unor fapte antisociale sau despre producerea unor situații de urgență.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*