Manifestările cultural-artistice, comemorative, gastronomice și sportive din weekend, supravegheate de jandarmii tulceni

Evenimentele din weekend, supravegheate de jandarmii tulceni. FOTO: IJJ Tulcea

Mai multe evenimente publice vor avea loc, în perioada 11 – 15 mai, în județul Tulcea, la care jandarmii tulceni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii.

Astfel, până pe 15 mai, în Piața Civică din municipiul Tulcea și pe scena din fața Centrului Cultural din Sarighiol de Deal se va organiza manifestarea cultural artistică Festivalul Internațional al Păstoritului, ediția a XX-a, scopul festivalului fiind acela de a prezenta publicului tradiții și obiceiuri de păstorit.

În perioada 12 – 13 mai, în orașul Sulina va fi organizată o manifestare comemorativă, cultural-artistică și gastronomică Parastasul Piraților Nepomeniți, ediția a VI-a – Sulina, care va atrage ca în fiecare participarea unui public numeros.

Sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 11.00, în poiana din Pădurea Ciolpani a localității Fântâna Mare, va fi organizată manifestarea cultural-artistică Festivalul Bujorilor, care va aduce pe scenă ansambluri vocale ale comunităților ucrainene din județul Tulcea.

Duminică, 14 mai, începând cu ora 14.00, pe o scenă amenajată în fața sediului Primăriei Hamcearca, se va desfășura manifestarea cultural-artistică Festivalul Fermierilor și Producătorilor Locali. Vor avea loc spectacole artistice susținute de diverși artiști, manifestări de comerț stradal, evenimentul încheindu-se cu un foc de artificii.

În aceeași zi, începând cu ora 12.00, pe stadionul Topolog, se va desfășura unul dintre meciurile etapei a XXIV-a, AS Șoimii Topolog – AS Viitorul Murighiol. De la ora 14.30, în comuna Slava Cercheză, se va desfășura meciul dintre echipele Luceafărul Slava Cercheză – Viitorul Horia.

Întrucât se estimează prezența unui public numeros, jandarmii tulceni le recomandă tuturor participanților la aceste evenimente, să manifeste răbdare, să evite consumul excesiv de alcool, să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să acorde o atenție deosebită copiilor și să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

De asemenea, militarii IJJ Tulcea reamintesc că este interzisă participarea la astfel de evenimente a persoanelor care se află sub influența băuturilor alcoolice sau au asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*