Lord, câinele jandarmilor tulceni, a terminat școala „șef de promoție” și este pregătit să participe la misiuni de detectare a explozivilor

Lord, câinele jandarmilor tulceni, ,,șef de promoție”. FOTO: IJJ Tulcea

După patru luni petrecute alături de conductorul lui la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, Lord, un frumos exemplar din rasa Labrador Retriever, s-a întors „șef de promoție”, obținând media generală 9,85, categoria de performanță I, la cursul de dresaj, specializarea detectare explozivi, astfel că acum este pregătit să participe la misiunile specifice.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, în vârstă de un an și șase luni, Lord face parte din familia jandarmilor tulceni din anul 2022, când conductorul lui l-a adus de la o canisă din sudul țării, fiind imediat remarcat de acesta datorită trăsăturilor sale: foarte vioi, prietenos, atent la tot ce-l înconjoară, ager, jucăuș și interesat de lucruri noi. Când a ajuns la IJJ Tulcea, Lord a fost cazat alături de ceilalți câini de serviciu, având propriul său padoc. De mic, a dovedit istețime: într-una din seri a fost surprins de camerele de supraveghere în momentul în care a reușit să deschidă, prin metode numai de el știute, poarta padocului pentru că zărise o pisică pe teritoriul lui. De atunci, pentru a evita ieșirile lui neașteptate, istețul Lord este singurul dintre colegii lui canini care are zăvor cu arc la padoc.

Lord, câinele jandarmilor tulceni, ,,șef de promoție”. FOTO: IJJ Tulcea

A urmat acomodarea alături de conductorul lui și predresajul, o perioadă în care s-a stabilit o legătură specială între cei doi. Lord s-a dovedit extrem de loial, răbdător, echilibrat, afectuos și un bun aportor cu un simț olfactiv foarte dezvoltat atunci când a urmat etapele de socializare cu mediile și stimulii externi străini (camere întunecate, autovehicule, teren deschis, zgomote). Și-a dat imediat seama că poate avea încredere deplină în conductorul lui, că el este cel care îl iubește și îngrijește, iar relația lor este esențială pentru succesul misiunilor.

Lord, câinele jandarmilor tulceni, ,,șef de promoție”. FOTO: IJJ Tulcea

Iată că timpul a trecut și a venit momentul în care Lord și conductorul lui au fost pregătiți să plece la Sibiu, acolo unde la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” a urmat o nouă etapă de pregătire timp de patru luni pentru dezvoltarea simțurilor și abilităților – cursul de dresaj, specializarea detectare explozivi.

Bineînțeles, că și acolo și-a dovedit abilitățile speciale, fiind un excelent animal de aport, excelând la identificarea mirosurilor. După o perioadă în care a fost pregătit să desfășoare activități de căutare în colete, autovehicule, încăperi, Lord a obținut la finalul cursului cea mai mare notă, fiind cel mai bun dintre colegii lui de curs care a dovedit faptul că poate detecta orice fel de material exploziv datorită inteligenței și aptitudinilor sale.

Lord, câinele jandarmilor tulceni, ,,șef de promoție”. FOTO: IJJ Tulcea

Acum este pregătit să participe la misiuni alături de jandarmii din cadrul structurilor de intervenție antiteroristă, la misiuni în care există amenințări cu bombă, colet suspect, detectare de materiale pirotehnice în bagaje, diferite manifestări în spațiul public, dar și alte misiuni specifice ale Jandarmeriei. Lord este foarte jucăuș și sociabil, însă a dovedit că nu se va lăsa distras atunci când va avea o misiune de detectare a oricărui material exploziv și va face față cu brio în cazul unei situații reale în care va fi implicat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*