Locuință cuprinsă de flăcări, în Lunca: incendiul a fost lichidat fără a se înregistra victime

Locuință cuprinsă de flăcări, în Lunca. FOTO ISU Tulcea

Pompierii din Babadag au fost solicitați să intervină, vineri la prânz, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o gospodărie din localitatea Lunca.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, un ofițer și 12 subofițeri s-au deplasat la locul evenimentului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj SMURD.

„La momentul sosirii echipajelor incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului locuinței și a unei anexe din apropiere formată din două camere. Incendiul a fost localizat și lichidat după aproximativ trei ore de eforturi susținute și, din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite”, au precizat reprezentanți ai ISU Tulcea.

Locuință cuprinsă de flăcări, în Lunca. FOTO ISU Tulcea

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars acoperișul casei și anexa în întregime, dar au fost salvate camerele imobilului. Cauza probabilă producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*