Județul Tulcea obține peste 20 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare la două licee

Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. FOTO Primăria Tulcea

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat marți, 25 ianunarie, 10 contracte de finanțare din fonduri europene,  în valoare totală de 56.201.147,80 lei, prin Programul Operațional Regional, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Dintre acestea, două proiecte vizează modernizarea și eficientizarea infrastructurii educaționale din orașele Tulcea și Măcin.

Astfel, orașul Măcin va primi 9.075.165,55 lei, pentru creșterea eficienței energetice la Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci”, iar municipiul Tulcea, pentru reabilitarea clădirii internat a Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, va primi 12.883.196,48 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*