Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean Tulcea au participat sâmbătă, 17 septembrie, la o acțiune de curățare a deșeurilor în Parcul Monumentul Independenței din municipiul Tulcea, activitate ce face parte din proiectul Ziua de Curățenie Națională 2022, derulat de Asociația „Let’s Do It, Romania!”.
Încă de la prima oră a dimineții, jandarmii, dotați cu saci și mănuși, au contribuit și ei la activitatea de a face Tulcea un oraș mai curat, marcând această zi importantă care are o cauză comună pentru noi toți.
La sfârșitul activității, aceștia au reușit să strângă saci de deșeuri de toate tipurile – metal, plastic, deșeuri menajere, sticlă, textile, reușind astfel să atragă atenția cu privire la crearea și protejarea unui mediu sănătos.
Activitatea de ecologizare este una bazată pe voluntariat, fiind desfășurată la nivel național.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment