Jandarmii tulceni, la datorie în perioada Sărbătorilor de iarnă

Jandarm din cadrul IJJ Tulcea. FOTO Cătălin SCHIPOR

Pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranţă şi linişte publică la nivelul judeţului, precum şi pentru soluţionarea operativă a sesizărilor cetăţenilor, premergător şi pe timpul Sărbătorilor de Iarnă Jandarmeria Tulcea va intensifica măsurile şi îşi va suplimenta efectivele.

Zilnic, peste 70 de jandarmi, vor  asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele şi pe arterele intens circulate  din municipiu şi oraşele Babadag şi Măcin, în zonele aglomerate (evenimente cultural-artistice, gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, pieţe, parcuri)  pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.

Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor participa la diversele activităţi prilejuite de sărbătorile Crăciunului şi a Anului Nou, premergător acestor perioade, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, în preajma cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Pentru creşterea gradului de siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii nedorite sau conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Tulcea recomandă tuturor cetăţenilor:

  • să respecte prevederile legislaţiei privind regimul materiilor explozive;
  • să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele vătămări corporale survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
  • să acorde o atenţie deosebită modului de asigurare a securităţii bunurilor/obiectelor personale (genţi, poşete etc.) precum şi a celor cu valoare (bijuterii, aparate foto, video, telefoane mobile);
  • să nu lase la vedere în autoturisme bunuri de valoare care pot  atrage atenţia (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documentele personale sau ale autovehiculului);
  • să nu posteze pe site-uri de socializare detalii privind părăsirea locuinţelor pe timpul vacanţelor;
  • persoanele vârstnice care locuiesc singure, să fie precaute la primirea în locuinţe a grupurilor de colindători;
  • să evite consumul excesiv de alcool, care poate conduce la stări conflictuale ce tulbură ordinea şi liniştea publică;

În cazul producerii unor situaţii ce afectează siguranţa cetăţenilor la nivelul judeţului Tulcea, vă rugăm să sesizaţi prompt Jandarmeria Tulcea la numărul de telefon 0240.534015 sau prin serviciul unic de urgenţă 112.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*