Jandarmii tulceni, chemați să facă ordine la protestul organizat mâine de Sindicatul Național al Agenților de Poliție

Jandarm pregătit de intervenție. FOTO Jandarmeria Tulcea

Jandarmii tulceni vor asigura, vineri, 29 ianuarie, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul manifestației de protest organizată de Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România, ce va avea loc în intervalul orar 09.00 – 13.00, în municipiul Tulcea.

Astfel, potrivit IJJ Tulcea, jandarmii tulceni vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru protecția participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, vor relaționa prin echipele de dialog cu organizatorii pentru a se asigura măsuri adecvate pentru siguranța și sănătatea participanților, dar și a celorlalți cetățeni.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maxim 100 de persoane.

Pentru sănătatea participanților, cât și pentru prevenirea unor incidente, Jandarmeria Tulcea recomandă:

  • respectarea indicațiilor forțelor de ordine;
  • evitarea conflictelor și a incidentelor de orice fel;
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
  • dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară demonstrația;
  • menținerea distanței fizice de minimum un metru între participanți;
  • aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*