Jandarmii și polițiștii tulceni au depistat mai multe persoane care încercau să părăsească zona carantinată Bendea din Babadag

Plimbăreții au ajuns într-un centru de carantinare. FOTO IJJ Tulcea

Locuitorii cartierului Bendea din Babadag continuă să pună la încercare vigilența forțelor de ordine care veghează la respectarea măsurilor de carantinare. Un nou grup de persoane a fost depistat pe când încerca să părăsească zona. 

În seara de 11 mai, în jurul orei 18.15, patrula mixtă formată din polițiști, jandarmi și polițiști locali, aflată în efectuarea serviciului de patrulare în exteriorul cartierului Bendea din orașul Babadag, a depistat 7 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, care încercau să părăsească zona de carantină prin pârâul Tabana, limita zonei carantinate.

Față de cei 7 s-a dispus măsura carantinării sub pază, fiind întocmite actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352, alin.1 , Cod Penal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*