IPJ Tulcea și-a deschis porțile pentru a primi 23 de agenți de poliție, absolvenți ai școlilor de profil

Poliția Județeană Tulcea s-a „îmbogățit” cu 23 de agenți de poliție. FOTO IPJ Tulcea

La data de 21 decembrie, 23 de agenți de poliție, proaspeți absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina și ”Septimiu Mureșan” Cluj, au fost întâmpinați, în prima lor zi de serviciu, de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, care le-a urat bun venit în rândurile polițiștilor tulceni.

Absolvenții au fost repartizați în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea ca debutanți, pentru o perioadă de șase luni, timp în care vor beneficia de sprijinul colegilor în realizarea atribuțiunilor de serviciu. Aceștia își încep cariera în Poliția Română, urmând a deprinde tainele meseriei de polițist în cadrul Poliției Municipiului Tulcea, polițiilor orășenești, precum și la posturile de poliție.

Conducerea inspectoratului i-a felicitat pe tinerii polițiști, care s-au pregătit în domeniul ordinii și siguranței publice, și le-a solicitat să dea dovadă de corectitudine, integritate și profesionalism pe parcursul carierei și să se afle în permanență în slujba cetățenilor.

De asemenea, conducerea Inspectoratului le-a transmis noilor colegi că, pentru a avea o carieră deosebită în profesia pe care au ales-o, este nevoie să dea dovadă de promptitudine și fermitate în activitățile pe care le vor desfășura și să pună accent în permanență pe dezvoltarea profesională.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*