Investiția privind construcția Sălii Polivalente din municipiul Tulcea, în grafic

Investiția privind construcția Sălii Polivalente din municipiul Tulcea, în grafic. FOTO: CJ Tulcea

Stadiul general al lucrărilor la noua Sală Polivalentă este de 24 la sută, astfel:

  • S-au forat 300 de piloni la o adâncime de 14 metri pentru sprijinirea pereților excavației;
  • La subsol 1 – se lucrează la stâlpii de susținere și împrejmuirea cu pereți. Totodată, se va cofra placa peste acest subsol, urmând armarea;
  • La subsol 2 – excavația este finalizată în proporție de 90 la sută.

Reamintim faptul că noua clădire va avea un teren principal de competiții și un teren de antrenament situat în subsol, lucru care va permite desfășurarea simultană a două activități sportive distincte. De asemenea, noua Sală Polivalentă va avea inclusiv parcare subterană, iar tribunele vor putea susține 4.438 de spectatori, de aproape 4 ori mai mulți decât putea susține vechea sală.

„Așa cum am spus în cadrul primei ediții a Galei Sportului Tulcean, știu că pentru sportivii din județul nostru dorința de performanță este foarte mare, iar pentru ei și generațiile care îi urmează mi-am dorit construcția acestei clădiri. Construim pentru viitorii campioni ai României!“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*