Intervențiile pompierilor tulceni la sfârșitul săptămânii trecute

Intervenții ale pompierilor sub atenționarea de Cod galben de vânt. FOTO ISU Tulcea

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, au desfășurat în weekendul recent încheiat 25 de misiuni, dintre care trei incendii, 17 cazuri SMURD și cinci alte intervenții.

Incendii

Vineri, 16 septembrie, în jurul orei 16.00, salvatorii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje, în localitatea Grindu. Către locul intervenției s-au deplasat două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri militari și membri SVSU la locul intervenției, incendiul se manifesta la o stivă de baloți de paie. Cauza probabilă de producere a focului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. În urma focului, au ars aproximativ 60 de baloți de paie. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Intervenții SMURD

Paramedicii au intervenit în 17 cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale și transport specializat la unitățile medicale din județ.

Alte intervenții

În cursul zilei de duminică, 18 septembrie, în urma avertizării de Cod galben de vânt emis de Administrația Națională de Meteorologie, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea a patru situații de urgență. La intersecția Drumului Național DN 22 cu Drumul Județean DJ 229 din județul Tulcea, dar și pe Drumul European E 87 în localitatea Mineri, s-a intervenit pentru degajarea părții carosabile de crengi sau copaci căzuți. De asemenea, în jurul orei 10.15, în municipiul Tulcea un echipaj format din 4 subofițeri a intervenit pentru degajarea unei crengi căzute pe două autoturisme, pe strada Babadag. O altă situație de urgență s-a produs în localitatea Valea Nucarilor, unde salvatorii militari au intervenit cu o autoscară pentru a îndepărta un copac căzut peste o casă. A fost afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ cinci metri pătrați.

Controale efectuate de Inspecția de prevenire

În săptămâna ce tocmai a trecut, inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire, au efectuat un număr de 47 de controale pe linia de prevenire a incendiilor, dintre care 34 au fost la unități de turism unde au fost descoperite 76 de nereguli, iar 13 s-au efectuat la alte obiective de interes, unde s-au descoperit 29 de nereguli. În urma controalelor, au fost identificate patru unități de turism care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. S-a aplicat un număr de 95 de sancțiuni contravenționale, 84 dintre sancțiuni fiind avertismente, 62 aplicate la unități de turism și 22 aplicate la alte obiective de interes. Au fost aplicate 11 amenzi, cuantumul total fiind de 67.000 de lei, dintre care opt amenzi la unități de turism, în valoare de 63.500 de lei, și trei amenzi la alte obiective, în valoare de 3.500 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*