Intervenție a pompierilor tulceni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Măcin

Locuință din Măcin cuprinsă de flăcări de la un coș de fum neizolat termic. FOTO arhiva ISU „Delta”

Militarii Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 10 aprilie, în jurul orei 04.40, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă din localitate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat nouă subofițeri, cu o autospecială de stingere, și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, cu pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 06.15”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Focul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, cauza probabilă a producerii incendiului fiind efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din jur.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul locuinței și cele două case din apropiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*