Începând cu data de 4 aprilie intră în vigoare prohibiția generală la pescuit pentru anul 2020

Pescari la Jurilovca. FOTO Adrian Boioglu

Timp de două luni de zile pentru habitatele piscicole naturale și o lună și jumătate pentru apele ce constituie frontieră de stat este interzis pescuitul comercial, recreativ sau familial, pentru toate speciile de viețuitoare acvatice.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a anunțat că dincă în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Mediului, Apelor si Padurilor cu nr. 43/310 februarie 2020 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2020, se instituie măsuri de prohibiţie. Aceasta se aplică atât pentru pescuitul în scop comercial, recreativ cât şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 4 aprilie – 2 iunie inclusiv. În apele care constituie frontieră de stat, măsura se aplică pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 2 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*