Încep lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe de pe strada Gării din Tulcea

Încep lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe de pe strada Gării. FOTO Primăria Tulcea

Primăria Tulcea anunță că în perioada aceasta încep lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din strada Gării.

Potrivit reprezentanților instituției, proiectele sunt finanțate pe Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, 60 la sută din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor fiind acoperite de Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, iar 40 la sută din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, de Primăria Tulcea şi Asociaţia de proprietari.

Primăria acoperă în primă fază sumele aferente celor 40 la sută, urmând ca acestea să fie recuperată de la asociațiile de proprietari într-o perioadă de 10 ani.

Astfel, o garsonieră va avea de plătit o sumă de aproximativ 55 lei / lună, iar un apartament cu două camere, o sumă de 85 lei / lună.

„Ne dorim ca în anii următorii să accelerăm acest proces și să acoperim cât mai multe blocuri de locuințe din municipiu. Astfel, în perioada imediat următoare, vom accesa linii de finanțare din programul ELENA (European Local Energy Assistance – Asistență locală Europeană pentru Energie) pentru realizarea documentațiilor tehnice de reabilitare a clădirilor publice și rezidențiale”, precizează sursele citate.

Lucrările ce se vor executa în cadrul proiectelor în implementare:

  • Izolarea termică a pereților exteriori, cu termosistem cu polistiren expandat sau vată minerală, cu o grosime de 10 cm;
  • Finisajul fațadelor se va realiza cu tencuială decorativă de exterior;
  • Înlocuirea tuturor tâmplăriilor exterioare existente aferente locuințelor, inclusiv a tâmplăriei acceselor în blocul de locuințe și a spațiilor comune, cu tâmplărie din PVC,
  • Terasa va fi refăcută, se va izola cu polistiren expandat 25 cm ignifugat, de înaltă densitate,
  • Învelitoarea balcoanelor va fi din tablă faltuită, montată pe o structură metalică și izolată cu vată minerală de 8 cm, închisă pe interior cu gips-carton;
  • Închiderea tuturor balcoanelor care sunt deschise la momentul începerii proiectului se va face pe o structură ușoară, metalică, cu placaje din gips-carton, respectiv OSB și termoizolație cu polistiren expandat de 10 cm, conform cu restul blocului. Balcoanele ce sunt deja închise, se vor repara dacă este cazul, vor fi recondiționate și termoizolate corespunzător. Închiderea tuturor logiilor și a balcoanelor care nu sunt deja închise cât și menținerea celor deja închise;
  • Pentru conductele exterioare se va confecționa o structură metalică îmbrăcată în tablă fălțuită ce are rolul de a le proteja, cu guri de acces amplasate în puncte recomandate pentru verificare;
  • Casă scării va fi renovată, se vor curăța pereții și tavanele până la stratul de tencuiala, se va gletui și va fi aplicată vopseaua lavabilă în două straturi;
  • Liftul existent va fi înlocuit cu unul nou, împreună cu toate echipările necesare funcționarii corespunzătoare;
  • Lucrări de înlocuire a șorțului de tablă zincată de pe aticul acoperișului. Gurile de scurgere a apelor pluviale de pe acoperiș se vor prelungi și se vor proteja cu parafrunzare;
  • Se vor monta glafuri interioare din PVC și exterioare din aluminiu vopsit electrostatic;
  • Înălțarea gurilor de aerisire existente pe acoperiș astfel încât să aibă 50 cm peste stratul finit al acoperișului. După caz se vor înălța și ventilațiile;
  • Lucrări de refacere și/ sau înlocuire a închiderii rosturilor;
  • Lucrări de demontare și remontare a aparatelor de aer condiționat și antene dispuse pe fațade;
  • Lucrări de demontare și remontarea a interfonului;
  • Demontarea remontarea și verificarea platbandă OL-Zn 25×4 mm pe acoperiș, pentru instalația de paratrăsnet.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*