Incendiu violent la o cultură de grâu la ieșirea din municipiul Tulcea

Incendiu violent la o cultură de grâu la ieșirea din municipiul Tulcea. FOTO ISU Tulcea

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au fost solicitați să intervină luni, 20 iunie, în jurul orei 12.00, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, cu posibilitate de propagare la o cultură de grâu, la ieșirea din municipiul Tulcea, în apropierea unor ferme agricole.

Potrivit ISU Tulcea, la fața locului au fost alocate două echipaje cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.

„La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă atât la vegetația uscată, cât și la o cultură de grâu. Imediat colegii au chemat în sprijin încă un echipaj cu o autospecială de stingere de capacitate mare și au acționat coordonat pe mai multe flancuri pentru localizare și stingere”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

Din cauza fumului gros dar și pentru că incendiul se manifesta în apropierea DJ 222C, ce face legătura între municipiul Tulcea și satul Malcoci, circulația auto a fost îngreunată. Un echipaj al Poliției Rutiere din cadrul IPJ Tulcea a fost la fața locului pentru a preîntâmpina un posibil eveniment rutier.

După aproximativ o oră, pompierii militari au reușit să stingă incendiul, iar în urma acestuia au ars aproximativ opt hectare de vegetație uscată și aproximativ 30 de hectare din cultura de grâu, fiind totodată salvate aproximativ 15 hectare.

Cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect de la un stâlp de electricitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*