Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a unor imobile din localitatea tulceană Jijila

Podul suspendat peste Dunăre, ce va leaga județele Brăila și Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Guvernul României a adoptat o hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, ce leagă județele Brăila și Tulcea.

Astfel, conform hotărârii de Guvern, se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, județele Brăila și Tulcea, aflate pe raza localității Jijila din județul Tulcea, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

Totodată, tot prin această hotărâre, a fost aprobată și lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localității Jijila din județul Tulcea, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor.

„Sumele individuale estimate de expropriator, aferente justelor despăgubiri pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, prevăzut la art. 1, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila“, județele Brăila și Tulcea, aflate pe raza localității Jijila din județul Tulcea, sunt în cuantum total de 40 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, la Capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, Titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.01 „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională -FEDR“, se precizează în documentul citat.

Sumele individuale se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, la dispoziția proprietarilor/ deținătorilor de imobile proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*