Funcționar al OJFIR Tulcea, prins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea mită UPDATE

Un funcționar al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Tulcea a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea 70.000 de lei mită.

Potrivit DNA Constanța, șefa Serviciului Active Fizice și Plăți Directe (SAFDP) din cadrul OJFIR Tulcea, Irina Manole, a fost prinsă în flagrant, în seara zilei de vineri, 02 aprilie, în timp ce primea de la o persoană, beneficiară a unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, 70.000 de lei cu titlu de mită. Suma respectivă reprezintă jumătate din banii încasați de la OJFIR Tulcea, sub formă de finanțare europeană, de către persoana respectivă (martor în cauză), în cadrul Măsurii „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și ar fi fost primită de inculpată pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru „ajutorul” acordat martorului la întocmirea, depunerea și aprobarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Flagrantul a fost organizat de DNA Constanța, iar Irina Manole a fost reținută pentru 24 de ore, prin ordonanță a procurorului de caz. În cursul zilei de sâmbătă, 03 aprilie, ea a fost prezentată în fața unei instanțe a Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Magistrații au admis propunerea de arestare preventivă formulată de DNA Constanţa și au dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 3 aprilie şi până la data de 02 mai, inclusiv. Totodată, instanța a respins ca nefondată cererea privind luarea unei alte măsuri preventive. Decizia nu este definitivă, inculpata având drept de contestație.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*