FOTO VIDEO Zece tulceni, arestați preventiv pentru constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism. Din activitățile infracționale aceștia ar fi obținut aproximativ un milion de dolari

Tulceni arestați preventiv pentru constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 12 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.

Astfel, potrivit DIICOT, în perioada 2011 – 2021, pe raza orașului Măcin din județul Tulcea, s-au constituit trei grupări infracționale organizate cu scopul de a determina tinere să practice prostituția în străinătate, obținând astfel venituri substanțiale de pe urma acestora.

„Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că cele trei grupări au obținut din activitățile infracționale aproximativ un milion de dolari, bani folosiți pentru achiziționarea unor case și autoturisme de lux”, au precizat procurorii DIICOT.

La data de 19 aprilie, procurorii DIICOT Tulcea, împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța și SCCO Tulcea au efectuat 10 percheziții domiciliare, pe raza orașului Măcin, în urma cărora au fost ridicate cinci autoturisme de lux, telefoane mobile, suma de 25.000 de euro, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

Ulterior, la data de 20 aprilie, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă a 10 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*