FOTO VIDEO Terenul de sport special amenajat pentru copiii și tinerii din localitatea Hamcearca prinde contur cu rapiditate. Primarul Ion Acceleanu speră și la construcția unei săli de sport multifuncționale, promisă de CNI

Teren de sport în Hamcearca. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Localitatea Hamcearca este una dintre cele mai frumoase și mai liniștite așezări din județul Tulcea. Aflată la doar doi kilometri de creasta principală a Munților Măcinului, comuna abundă în verdeață și aer curat, parfumat vara de zecile de tei care cresc în zonă. În acest peisaj care ar putea inspira orice pictor, Primăria a avut ideea de a amenaja, pentru școala gimnazială din comună, un teren de sport în aer liber.

Proiectul, gândit în urmă cu aproximativ doi ani, a prins contur rapid după demararea procedurii de execuție, după cum relatează chiar primarul, liberalul Ion Acceleanu:

„Începutul începutului a fost undeva la un an și când am făcut proiectarea. Dar execuția, cred că avem undeva la o lună și jumătate, două. Vreau să vă spun că, spre surpriza și plăcerea mea, a venit o firmă extraordinară, tocmai din Suceava. Am rămas cu toții surprinși de modul lor de lucru și cantitativ și calitativ. Acum, încă suntem în construcție, s-a pus gazonul zilele trecute, gazon artificial, pentru că nu ne permitem să întreținem un gazon natural, costurile pentru aceste terenuri sunt foarte mari și nu ne permitem să le întreținem”.

Terenul de sport, spune primarul, reprezintă unul dintre puținele proiecte pe care comuna și-a permis să le inițieze și să le finanțeze integral din fonduri de la bugetul local.

„Cum am ajuns la ideea de a ne hotărî să îl facem. Anii trecuți, noi am făcut un teren de sport la Nifon, făcusem și o echipă de fotbal, dar nu a durat mult pentru că n-am putut s-o susținem, dar am aflat că profesorul de sport, cu elevii mergeau la Luncavița și închiriau sala de sport. Când am auzit că merg la altă comună și închiriază sala de sport, am intrat pe linie dreaptă, am luat legătura cu școala și ne-am gândit să facem un teren de sport. Am urmat pașii și, spre mulțumirea noastră, sperăm să iasă un lucru foarte bun”, își arată optimismul primarul Ion Acceleanu.

Lucrarea n-a fost tocmai simplă, mai dezvăluie șeful administrației locale din Hamcearca. Execuția a presupus și o serie de cheltuieli suplimentare necesare pentru nivelarea terenului ales pentru amplasarea proiectului. În plus, în proximitatea terenului, Primăria are în plan montarea unor tribune, piese de mobilier urban care nu au fost incluse în proiectul inițial de amenajare a terenului și pentru care sursa de finanțare va fi distinctă.

Cu terenul de sport aproape gata, ca gazonul, noctura și gardul de protecție deja montate, edilul se declară mulțumit de rezultatul proiectului, în special pentru că are deja semnale pozitive din partea cadrelor didactice de la școala gimnazială din Hamcearca, precum și de la copiii și tinerii din localitate, care aveau nevoie de un spațiu unde să poată face sport, să își consume excesul de energie specific vârstei, într-un cadru special amenajat în acest sens.

„Îi văd după fața lor că sunt foarte mulțumiți. Este un teren de sport multifuncțional și am optat să îl facem așa pentru că nu ne permitem să îl facem numai de handbal, numai de fotbal. Este un teren pentru școală, în mod special. Dimensiunea lui este de 40 x 20 de metri. Nu ne ajuta nici spațiul, dar nici nu ne-am fi permis să îl extindem mai mult, fiindcă pentru noi, pentru comuna noastră, este suficient și nu cred că școlile, în afară de liceele cu program sportiv, au terenuri mai mari”, mai consideră șeful administrației locale din Hamcearca.

La școala gimnazială din localitatea de reședință a comunei învață circa 130 de copii, cărora li se adaugă și adolescenții care deja merg la liceu. Cu toții însă vor fi beneficiarii acestui teren de sport, care va fi utlizat, în primul rând, pentru desfășurarea în bune condiții a orelor educație fizică, dar va rămâne accesibil copiilor și tinerilor și în afară programului școlar pentru a putea juca acolo fotbal, tenis de picior sau pentru a se antrena pur și simplu în aer liber.

În acest context și cu puțin timp rămas până la inaugurarea terenului de sport, primarul Ion Acceleanu afirmă că deja are semnale că elevii din localitatea sunt încântați de noua facilitate și abia așteaptă ca aceasta să fie complet gata și dată în folosință.

Banii pentru amenajarea de la zero a terenului de sport, în jur de 70-80.000 de euro, au fost alocați din bugetul local, iar primarul explică, pentru TLnews, de ce a optat pentru această variantă de finanțare:

„Numai de la bugetul local, fiindcă dacă ar fi fost să facem un proiect pe o altă linie de finanțare, ar fi durat foarte mult. Pentru că faci un proiect, iei toate avizele, dar până ajungi să îl pui în linie dreaptă durează aproximativ, în cel mai fericit caz, în jur de doi ani, iar noi nu mai aveam timp să lăsăm lucrurile așa, să mai așteptăm doi ani”.

Primarul mărturisește că și-ar fi dorit chiar mai mult pentru copiii din localitate. Ar fi vrut să le poată amenaja acestora o sală de sport ca la carte și chiar a făcut demersuri în acest sens la nivel central. Din păcate, însă, comuna Hamcearca se află pe o listă lungă de așteptare a unei astfel de finanțări din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).

„Am un proiect depus pe CNI, cu o sală de sport, la fel, multifuncțională. Pe lângă modelul de săli de sport tip agreate de CNI pentru toată țara, noi am îndrăznit să facem un alt proiect, pe care ni l-am asumat în mare măsură, cu o sală de sport mai mare, cu tribune, cu încălzire, cu teren de sport și în aer liber. Din nou, și aici este vorba de ridicare de nivel, iar atunci și cheltuielile sunt mai mari și din surse proprii chiar nu ne permitem. Am depus proiectul de vrei doi sau trei ani și ni s-a spus de la CNI să așteptăm, pentru că s-a dat prioritate la sălile de sport tip și ne-au transmis că, în funcție de ce bani rămân, putem avea o speranță. Nu avem o garanție că proiectul se va materializa, dar noi am încercat”, a mai completat primarul.

Cei aproximativ 150 de copii de grădiniță și gimnaziu din Hamcearca se bucură acum de vacanța de vară în idilicul peisaj de la ei din comună. Între timp, însă, lucrările continuă pentru finalizarea ultimelor detalii necasare terenului de sport, astfel încât acesta să poată fi dat în folosință începând cu anul școlar următor.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*