FOTO VIDEO Primăria Mihai Bravu a sărbătorit ziua comunei. Primarul Tănase Răducan: “Când sărbătorim hramul bisericii, vin acasă copiii, ne întâlnim, socializăm”

Primarul comunei Mihai Bravu, Tănase Răducan. FOTO TLnews.ro

La Hramul comunei tulcene Mihai Bravu s-a strâns toată suflarea localității, oameni veniți ca să celebreze sărbătoarea atât la biserica ziua, cât și seara la căminul cultural. Gospodarii au arătat și pioșenie ziua la slujba religioasă, dar și chef de petrecere seara la dans și la praznic. Primăria Mihai Bravu a ales să desfășoare sărbătoarea la Căminul Cultural din satul Turda. Turda este una din cele trei localități componente ale comunei, alături de Mihai Bravu și Satu Nou.

“Este foarte important ca oamenii să se și distreze și am profitat de vremea caldă care încă ne permite, ca să organizăm această petrecere. Ca în orice comună și ca în orice localitate, în momentul sărbătorii hramului satului vin musafiri acasă, vin copiii, vine toată lumea și ne întâlnim, socializăm, discutăm și facem în continuare planuri, ce-am făcut, ce mai e de făcut… Ne întâlnim cu prieteni, cu familii” spune primarul Tănase Răducan.

Pe scena de spectacol de la Căminul Cultural din Turda a urcat Emanuel, cunoscut cântăreț de cover-uri împreună cu animatoarele din trupa “Happy Dance”. A fost un spectacol animat și de fetele Ana și Mălina, dar și de petrecăreții aflați in sală.

“E prima oară când vin la Mihai Bravu. Am mai fost prin Tulcea la evenimente, și la Sulina, dar atmosfera de aici a fost minunată. Eu cânt piese cunoscute (cover-uri) tocmai pentru a antrena publicul și de aceea lumea a recunoscut o mare parte din melodii. Mă voi întoarce, cu drag mă voi întoarce. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus Emanuel la final.

Atmosfera de petrecere a fost susținută din plin de mâncarea și băutura oferite de primărie. Comuna Mihai Bravu fiind situată în zona Deltei Dunării, nu putea ca să lipsească tradiționalul borș de pește: un ceaun uriaș cu borș i-a așteptat pe petrecăreți, iar alături, un alt bucătar a pregătit un alt vas uriaș cu pastramă de berbecuț cu sos, iar separat – fripturi condimentate, la grătar.

“Am pregătit ciorbă de pește din toate soiurile de pește de la șalău la crap și la speciile mici, ca să ne servim musafirii pe care-i avem cu ocazia hramului comunei Mihai Bravu. Secretul ciorbei este în mâna bucătarului care o pregătește. Pentru un borș bun, trebuie folosit peștele din cât mai multe specii. Am pus și cartofi, ardei, roșii și a fiert cam o oră și jumătate. 120 porții au ieșit în total” spune bucătarul, Simion Zamfir.

Mirosul îmbietor al ciorbei se împletea în aerul serii cu aroma cărnii de berbecuț condimentate ca la carte și preparate la foc mic.

 “Asta este o pastramă de berbecuț, adecvată perioadei de toamnă. Carnea a stat la zvântat o noapte, a doua zi am scos-o de pe oase și am condimentat-o cu sare, piper, boia de ardei dulce și usturoi. După aceea am pus-o într-un baiţ făcut din ulei, vin și oțet de mere plus sare, piper și un praf de zahăr. A stat în baiţ trei zile după care am scos-o, am porționat-o și am băgat-o la ceaun. Dincoace avem carne de berbecuţ porționată, condimentată cu sare și piper pe care o punem pe grătar” spune bucătarul Marius Nicușor Chisăr.

Localnicii au petrecut până târziu în noapte, cu cântec, joc și voie bună. Primarul spune că anul care vine e plin de proiecte importante pentru comunitate. Printre altele vrea să renoveze toate căminele culturale și își dorește un ansamblu artistic care să ducă mai departe tradițiile culturale ale satului.

“Urmează că de la anul să avem un proiect pentru renovarea căminelor culturale plus vrem ca să înviem tradiția satului să achiziționăm costume populare și împreună cu tineretul să putem să ne bucurăm și să avem cu ce să ne desfășurăm activitatea în căminele culturale și în parcuri. O să avem un parc foarte frumos, ca să facem activitățile în aer liber când ne permite vremea” Tănase Răducan – primarul din Mihai Bravu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*