FOTO VIDEO Municipiul Tulcea va implementa, în premieră, puncte subterane de colectare a deșeurilor, ceea ce va crește nivelul de confort și civilizație a locuitorilor

Conducerea Primăriei Tulcea. FOTO Paul Alexe

Municipiul Tulcea își dorește să facă, în perioada imediat următoare, pași importanți către îmbunătățirea managementului reciclării deșeurilor menajere, locuitorii urbei dunărene urmând să fie beneficiarii unor condiții moderne și civilizate de strângere a gunoiului menajer. Administrația publică locală a inclus în bugetul pentru anul 2021 fonduri pentru salubrizare, care prevăd implementarea unor proiecte care vor ridica nivelul de confort și civilizație pentru locuitorii municipiului.

Din punct de vedere al salubrizării municipiului, am început să punem un accent deosebit pe partea de colectare a deșeurilor, fapt pentru care au și fost bugetate sumele pentru implementarea, în premieră la Tulcea, a punctelor subterane de colectare a deșeurilor.

Vor fi trei astfel de puncte de colectare, amplasate în zonele critice ale orașului, respectiv străzile Păcii și Sabinelor, în zona blocurilor turn. Deasemenea, vom implementa și proiectul de ghene supraterane, puncte de colectare supraterane închise, pe bază de card magnetic, proiect implementat pe strada Gării, deoarece acolo este dificilă implementarea unui proiect cu module subterane din cauza structurii subterane a zonei.

Tot de anul acesta, am implementat și colectarea deșeurilor biodegradabile, prin instituirea unei noi fracții. Deșeuri biodegradabile care vor fi transportate și tratate mecano-biologic la stația de la Mihai Bravu, pentru a fi transformate în compost și reutilizate, a declarat viceprimarul Dragoș Simion.

Reamintim că țara noastră a dezvoltat, la cererea Uniunii Europene, o strategie națională de gestionare a deșeurilor și reciclare, bazată pe conservarea resurselor și conferirea responsabilității producătorilor industriali, dar și la nivel de simplu cetățean, de a reduce cantitatea de deșeuri pe care o produc. Conform cerințelor europene, nivelul de colectare selectivă și reciclare a gunoiului ar fi trebuit să crească la 50 la sută, până la sfârșitul anului 2020, dar țara noastră este departe de această țintă (13 la sută, la finalul lui 2020), accesând o derogare până în 2025. Este o problemă care poate aduce penalități financiare pentru municipalitate, fiind căutate soluții pentru a rezolva situația, mai ales că primăria tulceană a făcut o… eroare de calcul în trecut.

La bază, noi, primăria municipiului, am fost încăpățânați. Atunci când s-a înființat o structură județeană, unde, de regulă, ar fi putut să ne fie mai ușor, pentru că am fi găsit soluții mai ușor, în comun, primăria Tulcea a devenit partener, dar nu cu colectarea și cu selectarea.

Eu consider acum că a fost o greșeală și am spus și atunci, public, că nu este normal ca tocmai cel care este principal partener să nu facă parte din această structură, care ar fi adus un cost mai mic al colectării și selectării deșeurilor, a explicat primarul Ștefan Ilie, care a confirmat că municipalitatea a fost nevoită să plătească 700 de mii de lei pentru acest serviciu.

Mai exact, am plătit 400 de mii lei pentru anul trecut și 290 de mii lei pentru 2015, când nu s-a raportat nimic, a fost completat edilul de către city-managerul Nicolae Bibu. Trebuie să învățăm că atunci când nu ducem la îndeplinire misiunea, ori renunțăm, ori plătim, a punctat edilul.  

Pentru perioada următoare, administrația publică locală ia în calcul externalizarea acestui serviciu, de colectare și selectare a deșeurilor.

Vedem o societate care ne enervează zilnic, prin incapacitatea ei, nu prin oamenii care lucrează, nu prin cei care își dau viața acolo. Ne enervează prin ineficiență, dacă am vedea că este curățenie n-ar mai avea nimeni ce să spună. Unii spun că s-a mărit nivelul de muncă și nu mai rezistă.

Cei care nu rezistă, îi înțeleg, să se ducă în altă parte, dar eu cred că nu și-au folosit toată puterea de muncă până acum și cred că marea majoritate dintre ei va rămâne în sistem și se vor reinventa, a mai spus primarul Ștefan Ilie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*