FOTO VIDEO Aeroportul din Tulcea a fost reabilitat. Președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu: “Aeroportul este unul modern. Putem vorbi de zboruri în Europa, dar și de curse interne”

Aeroportul din Tulcea a fost modernizat. FOTO Adrian Boioglu

Aeroportul din Tulcea a fost modernizat, iar redeschiderea acestuia a avut loc, astăzi, în cadrul unei ceremonii la care au participat oficialități locale, dar și naționale. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a afirmat că acest aeroport este unul modern, întrunește toate cerințele și de acum încolo se poate vorbi de curse spre Europa, dar și de curse interne.

Horia Teodorescu a spus că toate neconformitățile semnalate la acest aeroport au fost îndreptate.

“Pe aeroportul din Tulcea cursele de linie, avioanele cu 200 de pasageri nu putea ateriza pe Aeroportul din Tulcea atâta timp cât toate condiționalitățile și neconformitățile pe care Autoritatea Aeronautică Europeană ni le dăduse, nu le rezolvam. Dar noi am înțeles anumite mustrări care s-au adu chiar dacă nu ne aparțineau lucrurile care erau invocate împotriva acestui aeroport. Am înțeles că poate din neștiință o anumită zonă a presei a acționat într-un sens sau în celălalt. Dar de astăzi încolo aeroportul întrunește absolut tot ceea ce trebuie să întrunească un aeroport modern, atât normele Schengen, atât dotarea, atât spațiile de terminal. Din acest moment putem vorbi de zboruri în Europa, cât și de curse interne”, a declarat Horia Teodorescu.

La eveniment a fost prezent și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. El consideră că între aeroportul din Tulcea și cel din Constanța nu există o concurență.

“Sunt optimist că atâta timp cât această investiție s-a făcut s-a creat cadrul necesar astfel încât traficul pe aeroportul din Tulcea să fe unul mulțumitor. Nu se pune problema ca aeroportul din Constanța să devină aeroport exclusiv militar și nici nu există o concurență între cele două aeroporturi. Nici din punct de vedere turistic nu există această concurență”, a explicat Sorin Grindeanu.

El a amintit că ideea finanțării acestui obiectiv i-a aparținut președintelui Consiliului Județean Tulcea.

“Președintele Consiliului Județean Tulcea a venit cu ideea finanțării. În 2017, a venit la Palatul Victoriei, eram prim-ministru și mi-a spus vreau să facem chestiunea asta, finanțarea există – 500 de milioane, luăm din ITI.” – Sorin Grindeanu.

Directorul general al Aeroportului “Delta Dunării” din Tulcea, Stoian Vâlcu, a spus că sunt discuții cu companii pentru dezvoltarea traficului pe aeroport.

“Cea mai avansată discuție o avem cu resortul Lebăda ca din luna septembrie să aducem primii turiști pentru acest resort, urmând ca pe viitor să intensificăm discuțiile și cu alte companii, să ne adresăm și altor companii care ar putea să dezvolte traficul pe aeroport”, a spus directorul aeroportul.

Posibilitatea unei curse între Cluj și Tulcea a fost enunțată de către David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

“În ce privește turismul, cu domnul director Vâlcu Stoian am început discuțiile cu tur-operatori, în 2-3 ani considerăm că este posibil un zbor sezonier Cluj – Tulcea pentru Deltă. Durează mult un zbor regulat, 2-3 ani, dar deja începem să lucrăm. Tulcea va avea un zbor regulat” – David Ciceo.

Importanța acestui aeroport pentru dezvoltarea turistică a fost adusă în discuție de către Dragoș Anastasiu, director general Green Village Resort

“Dacă avem infrastructură trebuie să ne apucăm să atragem trafic. Potențial există. Dacă nici Delta Dunării nu e potențial turistic mondial, nu mai știu ce mai e potențial turistic mondial. Avem potențial turistic foarte mare, avem infrastructură bună, depinde doar de noi să atragem trafic” – Dragoș Anastasiu.

El consideră că ar fi nevoie de o mai bună promovare a României pe plan extern pentru creșterea numărului de turiști.

“La nivel internațional lipsește promovarea. Noi nu vorbim despre comoara care se cheamă Delta Dunării. Dacă bugetul de promovare al României este cât era bugetul companiei mele acum vreo trei ani și jumătate, asta spune tot. O țară care are buget de 2,3 milioane de euro de promovare cum poate să își pună marfa pe tejgheaua internațională. Nu are cum. Și trebuie investit în promovare. Mai trebuie să investim și în produs, să avem noi grijă să nu stricăm Delta Dunării, să nu creăm o dezvoltare urbanistică precum în București. E păcat. Să refacem peisajul deltaic, tradițional. Asta este prima mea grijă. Apoi să îmbunătățim acest produs, apoi să îl punem pe tejghea și ca să îl punem pe tejghea avem nevoie și de conexiuni, avioane, autocare, trenuri, mașini” – Dragoș Anastasiu.

El consideră că pe termen scurt războiul din Ucraina ar putea fi un impediment pentru companiile aeriene să vine pe aeroportul din Tulcea, dar că situația aceasta nu va fi una de durată.

Dragos Anastasiu a vorbit și despre importanța unui charter în extrasezon cu turiști din Germania.

“Primii turiștii au aterizat ieri, a fost prima cursă. Împreună cu resortul Lebăda încercăm ca din septembrie să facem un charter pe de Germania. E nevoie de puțin timp și răbdare.

Noi când mergem în străinătate ne adreăm unui alt tip de clientelă, seniorii cu bani. Ei nu vin pentru soare, ci pentru cu totul și cu totul altceva, pentru a avea experiențe unice, pentru a se plimba pe malul mării la Sfântu Gheorghe. Delta Dunării trebuie să aibă sezon de minim 9 luni și da, focusul nostru este extrasezon. În sezon avem mulți români”, a spus Dragoș Anastasiu.

Aeroportul “Delta Dunării” Tulcea a fost reabilitat în cadrul mai multor proiecte.

Unul dintre acestea s-a referit la modernizarea suprafețelor de mișcare, extinderea pistei și a platformei de îmbarcare. Astfel, a fost extinsă pista de decolare aterizare cu 60 de metri. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 65 de milioane de lei.

Alte două proiecte s-au referit la creșterea siguranței și securității pasagerilor au fost în valoare de peste 83 de milioane de lei.

Dar cea mai mare investiție ca valoare, de aproximativ 195 de milioane de lei, a fost cea legată de modernizarea și extinderea terminalului de pasageri și de construirea unei platforme dedicate activităților de degivrare / antigivrare aeronave.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*