FOTO Un incendiu a cuprins o suprafață mare de stuf în zona Isaccea

Mai multe hectare de stuf au fost cuprinse de flăcări. FOTO ISU Delta Tulcea

În jurul orei 7:00, pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea au fost solicitați să intervină în zona localității Isaccea pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 4 hectare de vegetație uscată și stuf.

Inițial, la fața locului a fost trimis un echipaj al. ISU Delta Tulcea, format din cinci pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență – SVSU Isaccea pentru lichidarea incendiului și protecția pădurii din imediata apropiere.

Ulterior, la fața locului a mai fost trimis un echipaj în sprijin, format din șapte pompieri. Din pricina terenului, nu se poate interveni cu autospecialele de stingere.

UPDATE:

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 2 ore și 30 de minute. A fost afectată o suprafață de aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și stuf. Prin intervenția salvatorilor focul a fost împiedicat să intre în pădure. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații deschise.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*