FOTO Tânăr de 16 ani din Macin mort după ce a condus o mașină și s-a răsturnat cu ea

Un tânăr de 16 ani s-a răsturnat cu mașina ce o conducea. El a murit, alți doi prieteni au fost grav răniți. FOTO ISU Delta Tulcea

Accidentul rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.20, pe DN 22 D, intre Măcin și popasul Hanul Grecilor.

Se pare că a fost vorba de un gest teribilist. Trei tineri din Macin, doi de 16 ani și unul de 20 de ani au plecat să se plimbe cu o mașină. La volan s-a urcat unul dinte minori și au ieșit pe Drumul Național. La un moment dat, minorul aflat la volan a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au fost trimise  o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Secția de pompieri Macin – existând scurgeri de combustibil, 1 SMURD și 8 subofițeri. Deasemenea Serviciul de ambulanță a intervenit cu 2 autospeciale.

În autoturism erau 2 persoane în vârstă de 16 ani și 1 de 20 din localitatea Măcin. Una din persoanele de 16 ani, deși i-au fost aplicate manevre de resuscitare, a fost declarata decedată. Celelalte 2 persoane au fost transportate la Spitalul Măcin cu multiple traumatisme, dar conștienți. De aici au fost transferați la Spitalul din Galați.

Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, la volan se afla minorul de 16 ani care a decedat. A fost deschis un dosar de cercetare penală, urmând a se stabili cui aparținea mașina implicată în accident și cum a intrat aceasta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*