FOTO Sturioni și delfini, găsiți morți după o acțiune a braconierilor în Delta Dunării. Descoperirea a fost făcută de o echipă de control a ARBDD

Sturioni pescuiți de braconierii din Delta Dunării. FOTO ARBDD
Sturioni pescuiți de braconierii din Delta Dunării. FOTO ARBDD

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a acceptat ca pescarii să își continue activitatea de pescuit la scrumbie maxim până în luna iunie. Totuși, informații recente au atras atenția asupra faptului că unii dintre acești pescari au folosit acest acord pentru a captura ilegal sturioni. De asemenea, au existat indicii că această activitate ilegală – desfășurată având ca acoperire pescuitul la scrumbie – face multe victime printre delfinii din zonă.

Pentru verificarea acestora a fost organizat un control de către echipa mobilă a ARBDD, informațiile fiind confirmate.

Astfel, în data de 16 mai, într-o zonă izolată unde își desfășoară activitatea de pescuit la mare două echipe de pescari, au fost găsiți 2 saci cu circa 60 kg de sturion, din speciile păstrugă și nisetru, iar în apropiere au fost găsite 3 exemplare de delfini. Din păcate cele trei exemplare se aflau în stare de putrefacție, fiind aduse la mal de apele Mării Negre, iar cauza eșuărilor vizibilă, delfinii prezentând urmele unei acțiuni intenționate, fiind tăiați pe burtă.

Trist este că devine o practică faptul că pentru a nu apărea înregistrate capturi accidentale de delfini în plasele pescărești, pescarii taie pe burtă delfinii pentru că aceștia să se scufunde în mare și astfel se preîntâmpină eșuarea și identificarea cadavrelor acestora.

Asemenea incidente au fost depistate și în anii trecuți de aceea ARBDD va propune Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA) ca în Ordinul de prohibiție pe 2020 să fie specificată o perioadă clară pentru pescuitul la scrumbie în Marea Neagră, corelată cât mai precis cu comportamentul real de migrație al acestei specii. Deoarece unii pescari nu au un comportament corect aceștia vor fi notificați să părăsească zonă.

În Marea Neagră, mamiferele marine sunt reprezentate de trei specii de delfini, aparțînând celor două familii: Familia Delphinidae – cu două specii: Delphinus delphis ssp. Ponticus (popular delfinul comun) şi Tursiops truncatus (delfinul cu bot gros) ssp. Ponticus şi Familia Phocoenidae – cu specia Phocoena phocoena (porcul de mare) ssp. relictă. În ultimii ani, s-a înregistrat o scădere a populațiilor acestora, datorită unui cumul de factori dintre care impactul activităţilor are o pondere destul de importantă, motiv pentru care toate cele 3 specii sunt considerate periclitate.

“Mulţumim celor care ne-au informat şi regretăm că în acest caz orice intervenţie pentru salvarea lor era deja tardivă. Vă informăm că ARBDD va continua activitățile de monitorizare a biodiversității precum şi controlul modului de respectare a legislaţiei de mediu în activităţile economice desfăşurate în zonă.

De asemenea, reamintim că prin Telverde, cu numărul 0.800.827.233 (08008ARBDD), putem fi apelați de toți cetățenii care vor să se implice în susţinerea eforturilor Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării de protejare a patrimoniului natural al Rezervaţiei”, au transmis reprezentații ARBDD. 

Telverde este un serviciu telefonic gratuit, pentru a veni în ajutorul populaţiei şi a tuturor factorilor ce pot fi afectaţi de situaţii deosebite (incendii, poluare, fapte de braconaj piscicol şi cinegetic etc.) care întră sub incidenţa obiectului de activitate al ARBDD.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*