FOTO Specialiștii ARBDD au refăcut zonele de cuibărit de pe Insula Ceaplace, pe lacul Sinoe

Refacerea zonelor de cuibărit de pe Insula Ceaplace. FOTO: ARBDD

În fiecare an revin pentru cuibărit în Delta Dunării pelicanii. Frumusețea și raritatea lor le-a conferit statutul de specie emblematică pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Potrivit specialiștilor Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), de la începutul lunii februarie sosesc primii pelicani creți (Pelecanus crispus) – cea mai mare specie de pelicani din lume. Una dintre zonele de cuibărit preferate de aceștia este Insula Ceaplace, declarată Zonă Strict Protejată exact pentru acest scop.

Din cauza puterii de erodare a valurilor lacului Sinoe, insula pierde în fiecare an porțiuni semnificative din plaja și stufărișul necesar cuiburilor. Așa că, în fiecare an, inspectorii și agenții ecologi ai Biroului Monitoring, Districte Zone Protejate din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării transportă și aranjează pe insulă cantități suplimentare de stuf pentru a ajuta la consolidarea și extinderea zonelor de cuibărit.

În cursul săptămânii trecute s-au finalizat operațiunile de amenajare, astfel încât Insula Ceaplace este pregătită și anul acesta să-și primească oaspeții iar peste câteva luni sperăm să avem o nouă generație de juvenili învățând să zboare pentru prima dată în Delta Dunării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*