FOTO Patru din cele cinci unități de învățământ din Jurilovca, reabilitate în ultimii ani prin PNDL II

Școala Gimnazială Jurilovca. FOTO Facebook Eugen Ion

Patru din cele cinci unități de învățământ din comuna Jurilovca au fost complet reabilitate în ultimii doi ani din fondurile obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

Potrivit primarului Eugen Ion, modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale Jurilovca, proiect aflat în execuție, este ultimul obiectiv asumat de administrația locală în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii educaționale de la nivelul comunei Jurilovca.

„Având în vedere că stadiul de realizare a lucrărilor este la aproximativ 80 la sută în acest moment, am convingerea că, în luna septembrie, toți elevii și profesorii din comunitatea locală vor începe noul an școlar în unități complet reabilitate și dotate corespunzător pentru cerințele vremurilor în care trăim”, a precizat edilul.

El a mai anunțat că în afara lucrărilor de modernizare, Școala Jurilovca a fost extinsă cu șase noi spații de lucru, respectiv o sală de clasă pentru învățământul primar (clasa 0), un laborator de fizică-chimie, un centru de documentare și informare, un laborator multimedia pentru studierea limbilor străine, o bibliotecă și o sală de lectură, un cabinet de logopedie și asistență psihopedagogică pentru elevi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*