FOTO O șoferiță de 52 de ani a murit într-un accident rutier petrecut pe DN 22A, în județul Tulcea

Accident rutier petrecut pe DN 22A, între Topolog și Saraiu. FOTO ISU Tulcea

O femeie în vârstă de 52 de ani a murit, miercuri, 14 aprilie, într-un accident rutier produs pe DN 22A, între localitățile Topolog și Saraiu, după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un copac de pe marginea drumului.

Potrivit IPJ Tulcea, la fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD ale ISU „Delta” Tulcea, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea. De asemenea, au fost prezenți la locul evenimentului 2 echipaje de pompieri din cadrul ISU „Dobrogea” Constanța.

„Din primele verificări a rezultat faptul că un auto condus de o femeie de 52 de ani din localitatea Dăeni, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea drumului”, au precizat polițiștii Serviciului Rutier Tulcea.

În urma accidentului rutier, șoferița a rămas prinsă între fiarele mașinii distruse, iar pompierii au procedat pentru extragerea victimei. Din nefericire, femeia prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ pronunțând decesul.

Cercetările continua în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*