Un scurt circuit electric a provocat un incendiu puternic într-o gospodărie din localitatea Izvoarele. Pompierii au reușit să limiteze focul doar la clădirea unde a debutat.
În jurul orei 6.50, salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea a ISU Delta au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o anexă gospodărească din localitatea Izvoarele. La locul solicitării au fost trimise două echipaje cu 12 pompierii și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Primii la fața locului au ajuns pompierii voluntari din cadrul SVSU Izvoarele.
La ajungerea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la întreaga anexă, care nu a mai putut fi salvată.
În schimb, pagubele au fost limitate, împiedicându-se extinderea și la casa din imediata apropiere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, într-un cadru restrâns şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS […]
Be the first to comment