FOTO VIDEO O casă din Babadag a luat foc din cauza copiilor care s-au jucat cu focul

Focul se manifesta în podul casei. FOTO ISU Delta Tulcea

Un puternic incendiu a izbucnit în Babadag la o locuință, pompierii intervenind mai bine de două ore pentru a limita pagubele și a împiedica flăcările să se extindă. Se pare că totul a pornit de la jocul copiilor cu focul. 

Salvatorii Stației de pompieri Babadag au fost solicitați în jurul orei 17.20 să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă la o locuință din localitatea Babadag. 11 pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul ISU Delta Tulcea s-au deplasat la locul intervenției. Ajunși în timp util, au reușit să localizeze incendiul care a cuprins etajul superior și acoperișul clădirii.

Intervenția fiind de mare amploare, a fost solicitat sprijinul Detașamentului de pompieri Tulcea. Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială pentru salvare și lucru la înălțime și 1 autospecială de primă intervenție și comandă cu încă cinci pompieri.

Incendiul a fost localizat și s-a reușit lichidarea acestuia la ora 19:45. Pagubele făcute de foc au însumat aproximativ 180 mp acoperiș, 150 mp pod, mobilier și o cameră de la etajul superior degradată.

Din fericire, celelalte trei camere de la etaj și parterul clădirii nu au fost afectate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*