
În urma ședinței de Consiliu Local de pe 31 ianuarie, Primăria a elaborat și a lansat în dezbatere publică „Regulamentul pentru buna gospodărire a comunei Hamcearca”. Documentul cuprinde șase pagini de măsuri specifice, împărțite pe capitole precum: Întreținerea și repararea drumurilor; Îmbunătătirea aspectului edilitar-gospodăresc al clădirilor, anexelor, curților și căilor de acces; Amenajarea cursurilor de apă; Colectarea și depozitarea deșeurilor; Întreținerea corespunzătoare a spațiilor verzi și a locurilor de agrement; Protecția sănătății publice.
În regulament sunt prevăzute clar și îndatoririle autorităților locale, ale agenților economici, dar și ale cetățenilor pentru redarea și întreținerea aspectului civilizat și salubru al localității.
„În acest regulament sunt prinse măsuri și obligații ale primarului, consiliului local, persoanelor juridice și ale cetățenilor. Aceste obligații ale noastre sunt strict legate de curățenia din comuna noastră și de mediul înconjurător. În acest context, perioada 01 – 30 aprilie 2025 a fost declarată «Luna Curățeniei», având ca scop îmbunătățirea aspectului și igienei comunei noastre. Acest regulament va fi în dezbatere publică până pe 24 februarie”, a transmis primarul Doru Marius Caludi pe pagina sa de Facebook.
Sugestiile, propunerile și observațiile pe marginea regulamentului pot fi depuse la Registratura Primăriei Comunei Hamcearca, persoana de contact fiind Liliana Caloianu-Lica, telefon 0742635917.
Lucrările de salubrizare a comunei au început deja, după cum se arată într-un anunț public postat pe pagina de Facebook a Primăriei Hamcearca.
„Deși condițiile meteo nu sunt dintre cele mai favorabile, continuăm acțiunea de salubrizare a comunei, care se va desfășura în toate satele aferente. Ne dorim un mediu mai curat și mai sănătos pentru toți. Totodată, punem la dispoziția cetățenilor care doresc să își facă curățenie pe terenurile proprii, utilaje aflate în dotarea primăriei. Vă încurajăm să contribuiți la înfrumusețarea comunei noastre!!Vă mulțumim pentru sprijin și implicare!!”, au scris reprezentanții administrației publice locale în anunțul îndreptat către cetățeni.
Important de subliniat este că deși luna aprilie va fi, în mod simbolic, consacrată curățeniei generale de primăvară, autoritățile prevăd aplicarea măsurilor incluse în planul privind gospodărirea comunei Hamcearca pe tot parcursul anului. Astfel, întreținerea străzilor, drumului județean DJ 222 A, a drumurilor comunale, sătești, podurilor și podețelor se va face cu mobilizarea cetățenilor la întreținerea drumului județean, a drumurilor comunale și sătești, curățarea șanțurilor și rigolelor din fața locuințelor și terenurilor acestora ori de câte ori situația o va impune.
Animalele nu vor mai putea fi lăsate la pășunat pe marginea DJ 222 A ori a drumurilor comunale.
Interzise vor fi și depozitarea necorespunzătoare a reziduurilor menajere și agricole, precum și cea a materialelor refolosibile, pentru care se vor amenaja locuri speciale pentru depozitare.
Cetățenii din Hamcearca trebuie să țin cont obligatoriu și de faptul că nu au voie să utilizeze focul deschis ca mijloc de curățare a ariilor și miriștilor de vegetație uscată, cu precădere a celor amplasate de-a lungul căilor de comunicații rutiere, ori în apropierea pădurii.
Punctual, în luna aprilie, Primăria are în plan să efectueze acțiuni de dezinsecție a platformelor și boxelor de depozitare a deșeurilor menajere și nemenajere, să supună curățeniei generale terenurile de sport și de joacă pentru copii, să colecteze resturile menajere, să grebleze resturile vegetale uscate și să reparare gardurile și instalații aferente, acolo unde este cazul.
În ceea ce privește obligații autorităților, Primăria își rezervă atribuțiile de control privind respectarea prevederilor legale, a documentațiilor de urbanism și amenajarea teritoriului, precum și a normelor privind executarea construcțiilor. Administrația publică locală va fi cu ochii și pe agenții economici astfel încât aceștia să respecte normele de igienă și protecție a mediului și să se debaraseze de deșeuri în mod corect și civilizat.
Gospodarilor din comună li se cere să își mențină curățenia atât în curți cât și în dreptul proprietăților, să dea permanent dovadă de simț civic și să nu își lase animalele sau păsările din gospodării libere pe străzi. Tot în sarcina oamenilor intră și deszăpezirea și înlăturarea gheții care se poate forma în dreptul propriilor gospodării.
Primăria face apel la crescătorii de animale să folosească platformele de la marginea comunei pentru colectarea deșeurilor biologice provenite de la acestea, contribuind astfel la menținerea unui mediu curat și sănătos, dar și sustenabil, având în vedere că gunoiul de grajd se transformă apoi în îngrășământ natural pentru solurile cultivate.
Be the first to comment