FOTO Incendiu la o locuință din Nalbant. O femeie, salvată de vecini, a ajuns la spital după ce a suferit un atac de panică

Incendiu la o locuință din Nalbant. FOTO ISU Tulcea

Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină duminică, 3 iulie, pentru a stinge un incendiu produs la o locuință din localitatea Nalbant.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului au fost direcționate două echipaje cu două autospeciale de stingere.

„La ajungerea acestora, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul locuinței. O femeie, imobilizată la pat, a fost evacuată de vecini până la ajungerea salvatorilor și predată echipajului medical de la SAJ Tulcea care i-au acordat îngrijiri medicale. Aceasta a suferit un atac de panică și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ 45 de minute de către pompierii militari”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.

A ars doar acoperișul casei, interiorul acesteia nu a fost afectat de flăcări. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*