FOTO Incendiu de proporții în localitatea Baia. Au ars aproximativ 100 de hectare de vegetație uscată

Pompierii au intervenit la un incendiu de proporții. FOTO ISU Delta Tulcea

Pompierii tulceni au avut o misiune grea. S-au luptat cu flăcările izbucnite pe o suprafață mare de teren în localitatea Baia, pentru ca acestea să nu ajungă la o locuință.

Salvatorii Stației de pompieri Babadag a ISU Delta Tulcea au fost solicitați în seara de 26 februarie să intervină în localitatea Baia, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată și stuf.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare. Din cauza vântului, incendiul riscă să cuprindă și o gospodărie din apropiere.

După multe ore de intervenție, în jurul orei 21.00, misiunea a fost declarată încheiată, pompierii reușind să protejeze gospodăria care era în calea focului.

Pompierii au stabilit cauza probabilă a producerii incendiului este foc deschis în spatii deschise.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*