FOTO Depozitul de furaje de la marginea municipiului Tulcea a luat foc

Pompierii tulceni au intervenit pentru a lichida incendiul. FOTO ISU Delta Tulcea

Incendiul a aproximativ 12 tone de furaje este ținut sub control de către pompierii tulceni și se lucrează la stingerea acestuia. Focul a izbucnit la marginea municipiul Tulcea, în zona fostului CAP.

În jurul orei 17:30 prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 a fost anunțat un incendiu în zona municipiului Tulcea. 12 pompieri ai ISU Delta au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea efectelor incendiului care se manifesta la un depozit de furaje, fiind afectate aproximativ 12 tone.

Pompierii au reușit să elimine pericolul de propagare la vecinătăți, iar incendiul a fost localizat, lucrându-se pentru lichidarea acestuia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*