FOTO Curățenie generală la Casimcea: zilierii au strâns kilograme întregi de gunoaie. Primăria atrage atenția: o comună curată înseamnă sănătate pentru toți locuitorii

Curățenie generală la Casimcea. FOTO Primăria Casimcea

În așteptarea primăverii, comuna tulceană Casimcea a trecut printr-o nouă etapă riguroasă de curățenie generală. La inițiativa Primăriei, beneficiarii ajutorului social au fost cei care au pus umărul la igienizarea spațiilor pietonale, la toaletarea arborilor și arbuștilor de pe marginea drumului județean și drumului național care străbat localitatea.

Astfel, cetățenii datori să presteze muncă în folosul comunității, împreună cu zilierii din cadrul SC Servicii Publice SRL Casimcea au luat la pas străzile din comună și au strâns zeci de saci de gunoaie de tot felul aruncate la voia întâmplării și lăsate să zacă fie lângă gardurile gospodăriilor, fie pe spațiile unde uneori pasc animalele.

Viceprimarul comunei Casimcea, Gabriel Munteanu, trage un semnal de alarmă și face un apel drastic la simțul civic al locuitorilor:

„Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că nu putem avea o comună curată și îngrijită dacă fiecare dintre noi nu contribuie măcar prin gesturi simple, precum aruncarea gunoiului ori a lucrurilor de care nu mai avem nevoie în locurile special amenajate. Munca celor implicați în aceste acțiuni de curățenie generală pe care le tot inițiem aproape lună de lună este importantă, dar nu va avea efect pe termen lung dacă nu schimbăm mentalitatea colectivă. Îi îndemn pe toți locuitorii să respecte munca depusă și să păstreze curățenia pentru binele întregii comunități”.

Gabriel Munteanu a continuat prin a spune că un mediu curat înseamnă, în primul rând, sănătate pentru toți locuitorii comunei și pentru animalele din gospodăriile lor, expuse altfel la fel de fel de microbi care pot genera boli severe.

„Dacă vrem să avem o comună frumoasă și să ne bucurăm de natură, trebuie să începem prin a ne asuma responsabilitatea. Fiecare sac de gunoi strâns în acestă campanie este un pas spre civilizație și un exemplu pe care suntem datori să îl dăm copiilor noștri”, a mai subliniat oficialul din partea administrației publice locale.

Apelul vehement lansat de viceprimar vine și ca urmare a faptului că, în pofida eforturilor dese și susținute ale administrației publice, gunoaiele continuă să reapară, în cantități îngrijorătoare, peste tot unde nu le este locul.

În acest context, Primăria Comunei Casimcea le cere localnicilor să dea dovadă de respect față de cei care depun muncă în folosul comunității chiar și în zilele geroase de iarnă, dar și față de resursele financiare ale bugetului local, care altfel ar putea fi redirecționate către proiecte mult mai importante.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*