
Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 27 august, în sprijinul victimelor unui accident rutier petrecut, între două autoturisme, la intrarea în Babadag dinspre Tulcea. În accident au fost mai multe persoane implicate, dintre care una rămăsese încarcerată.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, către locul unde s-a produs accidentul a fost direcționat un echipaj cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare dar și un echipaj medical cu o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Babadag.
„La fața locului, salvatorii au găsit patru persoane implicate în accident, iar două dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul medical al SAJ Tulcea și SMURD, refuzând ulterior transportul la o unitate medicală”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
#
Salvatorii au luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu prin deconectarea bornelor de la baterie, riscul fiind unul destul de ridicat pentru că una din mașinile implicate transporta pe o remorcă stupi cu albine.
Be the first to comment