Un grav accident rutier s-a înregistrat joi seară pe strada Viticulturii din municipiul Tulcea, acolo unde o autoutilitară a ajuns într-un șanț de la marginea drumului. La fața locului au fost trimise echipaje medicale, dar și cel de descarcerare al detașamentul de pompieri Tulcea, deoarece, șoferul care era rănit nu putea fi scos din cabina mașinii.
Victima, un tânăr de 26 de ani, a fost scos în viață dintre resturile mașinii și preluat de un echipaj medical care l-a transportat la spital.
Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, conducătorul auto era din orașul Babadag, iar în timp ce conducea o autoutilitara pe strada Viticulturii, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune frontala cu rampa de acces a unui restaurant. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și avarierea autoutilitarei în proporție de 90%. Polițiștii au stabilit că șoferul nu deținea permis de conducere și se afla și sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu etilotestul indicând o concentrație de 0.38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment