O fetiță în vârstă de 5 ani, din Tulcea, a fost găsită de jandarmi după ce se rătăcise în drumul de la grădiniță spre casă.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean Tulcea au fost sesizați, marți, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la dispariția unei fetițe în vârstă de 5 ani, din municipiul Tulcea, care, nu a mai ajuns acasă, ultima dată fiind văzută la grădiniţă, în jurul orei 11.00.
Imediat după primirea sesizării, semnalmentele copilei au fost comunicate jandarmilor aflați în dispozitivul de ordine și siguranță publică, iar în urma activităților de căutare, în jurul orei 13.00, ea a fost identificată pe strada Păcii din Tulcea.
„Fetița se întorcea de la grădiniță, însă s-a rătăcit și nu a mai găsit drumul către casă”, a precizat reprezentanții IJJ Tulcea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliția Română recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă […]
Polițiștii rutieri tulceni, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat, miercuri, o acțiune […]
Be the first to comment