Festivitatea de încheiere a anului școlar 2020-2021 la Seminarului Teologic din Tulcea

Festivitatea de încheiere a anului școlar 2020-2021 la Seminarului Teologic din Tulcea

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Casian” din Tulcea a organizat miercuri, 23 iunie, festivitatea de încheiere a cursurilor anului școlar 2020 – 2021.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în capela liceului de către Preasfințitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii. La slujbă au participat preoți profesori și diaconi, alături de cadre didactice, elevi și părinți ai copiilor. Adresându-se absolvenților din clasa a XII-a, Preasfinția Sa i-a felicitat pentru încheierea cursurilor liceului teologic, timp în care au pus pietre spirituale la edificiul devenirii lor ca oameni și creștini.

Au fost oferite apoi elevilor merituoși la învățătură și purtare premii constând în cărți teologice și laice, precum și diplome de merit. Toți elevii au primit la final cărți din partea I.P.S. Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos și a P.S. Visarion, Episcopul Tulcii.

Bursa de excelență pentru învățătură Mitropolitul Antonie Plămădeală, în valoare de 250 lei, înființată de Episcopia Tulcii în urmă cu 8 ani a fost acordată și anul acesta celui mai bun elev din fiecare an de studiu.

Un moment special și emoționant, neîntrerupt de aproape un sfert de veac, a fost acela în care absolvenții din acest an au predat cheia și clopoțelul școlii, colegilor din clasa a XI-a, făcându-le binemeritate urări de împliniri în viață.

Anul acesta, când Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Casian” din Tulcea împlinește 29 de ani de existență, își aniversează cu mare cinste și patronul spiritual, care este unul dintre ocrotitorii diasporei românești, conform hotărârii Sfântului Sinod și icoanei reprezentative a anului omagial – comemorativ 2021.

Demn de amintit este și faptul că în aceste trei decenii de existență de pe băncile liceului teologic au ieșit 24 de generații de teologi, care astăzi slujesc Biserica și școala atât în țară, cât și în afara granițelor ei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*