Efectele expunerii la tehnologiile tip gadged a copiilor sunt dezbătute la Murighiol prin intermediul proiectului „Conexiuni prietenoase“

Proiectul „Conexiuni Prietenoase”, la Murighiol. FOTO CJ Tulcea

În perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, Asociația Raza Soarelui-Sunlight, cu sediul în Dunavățu de Jos, derulează Proiectul „Conexiuni Prietenoase”, cofinanțat de Consiliul Județean Tulcea, parteneri fiind Școala Gimnazială Murighiol, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri“ Nufăru și Liceul de Arte „George Georgescu“.

În cadrul activității A3 din Proiectul „Conexiuni Prietenoase”, vineri, 4 octombrie, au fost organizate două întâlniri la care au participat cadre didactice, părinți și elevi, după cum urmează: la Căminul Cultural Murighiol , între orele 13.00-14.30, cu 240 participanți de la Școala Gimnazială Murighiol, și la Căminul Cultural Malcoci, între orele 16.00-17.30, cu 132 participanți de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri“ Nufăru.

În cadrul celor două întâlniri au avut loc dezbateri interactive asupra „Efectelor nebunești ale expunerii la tehnologia de tip gadget electronic”, cu psiholog Liliana Popovici și specialist arte combinate Mihaela Sultan.

Au fost două întâlniri captivante, interactive, cu multe imagini Power Ppoint și răspunsuri din sală, intercalate cu interpretarea deosebit de frumoasă a unor piese muzicale de un grup de voluntari de la Liceul de Arte „George Georgescu“.

Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a vorbit despre influența YouTube, vizibilă la copii, în limbaj sau comportament împrumutat din videoclip-urile urmărite.

„Vă felicit pentru tema aleasă, pentru modul în care înțelegeți să pregătiți copiii pentru viață. Numele proiectului, „Conexiuni prietenoase”, este foarte bine ales, pentru că tehnologia este cea care înlesnește contactul între oameni și lărgește orizontul de cunoaștere, aceasta fiind partea bună a utilizării acestor mijloace de comunicare la distanță.
Ne bucurăm, așadar, că putem finanța un astfel de proiect cu aplicabilitate imediată, iar noi, cei din Consiliul Județean Tulcea, putem să reînnodăm colaborarea noastră cu Asociația Raza Soarelui – Sunlight și implicit cu domnul președinte Nicolae Dinu, în cadrul acestui proiect important pentru siguranța tinerilor. Suntem alături de comunitățile din mediul rural și sprijinim de fiecare dată când avem ocazia, proiecte care contribuie la creșterea siguranței copiilor și la liniștea părinților“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

De asemenea, au mai luat cuvântul inspectorul școlar pentru activități extrașcolare, Mihai Gheba – ISJ Tulcea, apreciind proiectul Conexiuni Prietenoase și oferind sugestia de a-l repeta și în școlile din Tulcea, unde ar fi de mare folos.

Directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri“ Nufăru, Sorina Mangu a declarat că, aflând efectele nebunești ale expunerii la tehnologia de tip gadget electronic, elevii au rămas pe gânduri și au spus și părinților, în aceste condiții fiind așteptate următoarele activități ale proiectului.

Reprezentantul Asociației Mâini Întinse, Gabriela Popa a oferit părinților prezenți posibilitatea de a se înscrie la cursuri gratuite de folosire a calculatorului, pentru a fi pas cu copiii, iar directorul Școlii Gimnaziale Murighiol, Adina Leonte a apreciat acest proiect deosebit și implicarea Consiliului Județean Tulcea.

Nu în ultimul rând, președintele Asociației Raza Soarelui Sunlight, Nicolae Dinu a declarat că proiectul Conexiuni Prietenoase vine în întâmpinarea unei probleme reale din școlile menționate mai sus, în condițiile în care majoritatea elevilor își petrec mai multe ore zilnic pe telefon sau calculator, și a apreciat efortul financiar al Consiliului Județean Tulcea pentru acest proiect.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*