Două zone din municipiul Tulcea vor fi curățate de gunoaie în cadrul Campaniei Naționale „Curățăm România”

Acțiuni de ecologizare organizate în zona „7 țevi”, respectiv Zaghen. FOTO Primăria Tulcea

Primăria Municipiului Tulcea participă la Campania Națională Curățăm România, în cadrul unui proiect pentru care a obținut finanțare din partea Administrației Fondului pentru Mediu. Derulată sub deviza „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”, campania urmărește ecologizarea unor zone afectate de gunoaie.

În zilele de 2 și 3 august, în zona „7 țevi”, respectiv zona Zaghen, începând cu ora 09.00, vor avea loc acțiuni de ecologizare la care vor participa elevi, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor de mediu, alți voluntari.

În cadrul proiectului se vor colecta următoarele tipuri de deșeuri: plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, carton, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/ autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia.

Pe lângă impactul favorabil asupra mediului, acțiunea are și rolul de conștientizare a publicului cu privire la daunele provocate de deșeurile abandonate.

Vor participa aproximativ 100 de elevi ai școlilor din municipiu însoțiți de profesori, precum și voluntari din cadrul instituțiilor cu atribuții în protecția mediului din municipiu.

Persoanele interesate să participe la această acțiune sunt bine-venite, fiind așteptate în zonele mai sus menționate, începând cu ora 09.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*