Două fete de 13 ani și un băiat de 10 ani au încercat să fure haine dintr-un magazin din Tulcea

Un reprezentant al unui magazin de haine din municipiul Tulcea a sesizat Poliția, faptul că trei minori au încercat să sustragă bunuri din incinta unității comerciale.

Potrivit IPJ Tulcea, la fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, ocazie cu care au fost identificați minorii în cauză, respectiv două fete, ambele în vârstă de 13 ani, și un băiat în vârstă de 10 ani, toți din municipiul Tulcea.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Cod Penal.

Având în vedere vârsta minorilor, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, cu respectarea dispozițiilor legale privind răspunderea penală a minorilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*