Dosar penal pentru un tulcean care a distrus un autoturism pentru că semăna cu autoturismul fostei soții

A distrus un autoturism pentru că semăna cu autoturismul fostei soţii

Un bărbat din municipiul Tulcea s-a ales cu dosar penal pentru distrugerea unui autoturism pe care l-a confundat cu autoturismul fostei soții

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, luni, 21 decembrie, în jurul orei 16.15, un echipaj aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului Tulcea a fost sesizat de către o femeie, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat lovește cu pumnii și picioarele un autoturism parcat pe strada Gării, din municipiul Tulcea.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat un bărbat care a declarat faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliu, a observat un autoturism care semăna cu autoturismul fostei soții, iar pe fondul consumului de alcool și al supărării, a distrus oglinzile și bara de protecție ale autoturismului.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

1 Trackback / Pingback

  1. Dosar penal pentru un tulcean, după ce a distrus un autoturism pentru că semăna cu cel al fostei soții - newsromania.info

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*