Doi minori, de 11 și 14 ani au furat 10.000 de lei dintr-o locuință

Polițiștii tulceni. FOTO Cătălin Schipor

În cursul zilei de 25 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință din municipiul Tulcea și au sustras suma de 10.000 de lei.

La scurt timp după săvârșirea infracțiunii, polițiștii au identificat persoanele, cinci minori cu vârstele cuprinse între 11 ani și 14 ani, toți din municipiul Tulcea, asupra acestora fiind găsită o parte din suma de bani. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de peste 80% și predat proprietarului.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*