
Doi minori au fost trimiși în judecată după ce au tâlhărit un bărbat pe faleza din Tulcea și i-au furat un portofel.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a doi inculpați minori pentru săvârșirea unei infracţiuni de tâlhărie.
”Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 08.04.2024, în jurul orelor 16.30, inculpații minori P.E.D. și M.I.S în timp ce se aflau pe Faleza „Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea, au observat un cetățean străin pe care, prin violență, l-au deposedat de portofelul în care acesta avea o sumă de bani, documentele de identitate și un card bancar, după care cei doi inculpați au fugit de la locul faptei” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.
În cursul urmăririi penale au fost efectuate percheziții domiciliare și a fost luată măsura arestului preventiv faţă de cei doi inculpații minori iar în urma finalizării urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a minorilor P.E.D. și M.I.S
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Judecătoria Tulcea.
Be the first to comment