Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu: „Când miile de tulceni plecați se vor întoarce pentru a trăi și munci acasă, vom spune că suntem pe drumul cel bun.”

Deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu

George Șișcu, deputat PNL de Tulcea și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Tulcea, consideră că județul Tulcea are nevoie de transformări radicale, fiind în primul rând nevoie de o infrastructură bună.

„Județul Tulcea are nevoie de transformări radicale, iar împreună vom arăta că dacă există voință și multă muncă, atunci vor veni și rezultatele. Ascultam zilele trecute la un post de radio vorbele unui tânăr născut în județul Tulcea, care a plecat între timp în Capitală, dar care vrea să revină acasă pentru a deschide o afacere în domeniul turismului. Avea ceva temeri din cauza infrastructurii precare, dar mai ales a unor autorități anchilozate și neprietenoase, care mai degrabă pun piedici la fiecare pas decât încearcă să ajute la rezolvarea problemelor. Atunci când miile de tulceni plecați în diverse zări se vor întoarce acasă pentru a trăi și munci în localitatea unde s-au născut vom putea spune că suntem pe drumul cel bun și că avem șansa să ajungem din urmă regiunile dezvoltate al Europei.

Candidez la șefia Consiliului Județean Tulcea pentru că știu ce avem de făcut în următorul mandat și pentru că vreau să dezvoltăm întregul județ, astfel încât copiii și nepoții noștri să revină acasă”, a declarat deputatul tulcean.

El susține că pentru a fi atinsă prosperitatea dorită, este nevoie în primul rând de infrastructură.

„Fără drumuri care să lege rapid un colț al județului de altul, dar și județul în ansamblu de zonele învecinate nu putem spera că vor veni prea multe investiții. Podul de peste Dunăre finanțat de guvernul liberal va avea un impact economic uriaș asupra județului Tulcea, legând pe cale rutieră Dobrogea de Moldova și Muntenia”, spune George Șișcu.

Potrivit acestuia, pe lângă o infrastructură bună este nevoie de servicii elementare în fiecare localitate tulceană, cum ar fi apă, canalizare sau gaz metan, lucruri care vor duce apoi și la dezvoltarea turismului.

„Voi face tot ce pot ca președinte al Consiliului Județean pentru a atrage pe de o parte cât mai mulți bani de la bugetul central, prin scrierea de proiecte europene, mai ales că România va beneficia în următorii șapte ani de aproximativ 80 de miliarde de euro. Avem în județ o comoară, Delta Dunării, dar care nu este suficient pusă în valoare. Turismul trebuie ajutat să se dezvolte accelerat și să aducă beneficii tulcenilor.

Nu voi putea face singur toate aceste lucruri, chiar dacă știu fiecare localitate și cunosc bine problemele comunităților noastre. Succesul nu va fi așadar individual, ci rodul muncii unei echipe. Vom face împreună un județ model cu care să ne mândrim împreună”, a mai declarat deputatul tulcean.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*